Capitolul V (Cadere)

[Dupa ce m-am chinuit o gramada de timp sa ma hotarasesc cum sa termin, am reusit sa imi dau seama cum trebuie sa se termine]

Capitolele precedente 1, 2, 3, 4.

Intalnirea cu Michalea il facuse sa nu se simta bine. Nu stie exact ce, dar ceva se schimbase. Era mai nervos, nu ii mai facea placere sa doarma atat, se simtea pierdut. Ceva nu era in ordine si nu isi putea da seama ce.

Chiar acum, in timp ce priveste in oglinda, ar vrea sa nu vada nimic. E plictisit de ceea ce vede in oglinda. Din oglinda il priveste tot "el" dar nu e acelasi "el". Din oglinda il priveste un "el" mai vechi. Ambii se privesc in ochii si stiu ca nu mai sunt acelasi. Cumva, EL din oglinda nu mai e EL din realitate. Si amandoi stiu asta. Dar de data aceasta ceva e schimbat. In timp ce se uita in oglinda, el asteapta sa se rupa tacerea, parca ar vrea sa vorbeasca. Nu mai e grabit ca de obicei. E ca si cum ar incerca sa stea de vorba cu reflexia lui de data asta, nu doar sa o expedieze rapid.

-Ce faci?
-Bine, raspunde reflexia. sunt mirat ca ma bagi in seama.Cu ce ocazie?
-Nu stiu nici eu. Chiar nu stiu. Simteam nevoie sa vorbesc cu tine.
- Sa vorbesti cu mine sau cu cineva.. cu oricine? Te simti singur? Am avut dreptate?
-Nu cred ca ma simt singur. Singura problema e ca nu simt nimic, nu ma simt nici bine nici rau, nici singur nici prietenos nici dusmanos. Nu stiu exact despre ce e vorba. Dar nu ma simt nicicum.
-Pentru ca tu nu mai esti tu de mult. Ti-am mai spus ca EU, reflexia ta, am devenit adevaratul tu, in timp ce tu nu mai esti nimic.

Se face liniste. Toate cuvintele cad ca o ploaie grea. Nu mai e liniste in camera. Ba chiar se simte o vibratie puternica, se simte ceva care nu e sunet dar se aude, zgarie timpanele si deranjeaza.

-Poate ca ai dreptate. Poate ca eu nu mai sunt eu. Dar asta tot nu explica de ce am ceva acum. Eu nu mai sunt eu de o vreme buna. De ce acuma ma simt asa si pana acum totul era ok? Ce s-a schimbat?
-De schimbat nu s-a schimbat nimic. Dar acum ai realizat ca pretul pe care l-ai platit e putin cam mare. Discutia cu Michaela te-a facut sa iti dai seama de asta.
-Michaela nu are nicio legatura cu asta.
-Mama dar prost te-ai mai facut! Cum poti sa nu iti dai seama. Deschide omule ochii pentru ca e foarte simplu. Faptul ca tu nu simti nimic pentru Michaela e tocmai problema ta. In mod normal, te-ai fi indragostit de ea. E cam tot ce ti-ai fi dorit tu. Si faptul ca nu tii la ea te face sa iti dai seama de ceea ce ai ajuns. In plus, E chiar dureros sa iti dai seama ca Michaela poate oricand sa schimbe jocul. Ea s-a plictisit si se muta. Tu te-ai plictisit dar nu poti face nimic. Esti blocat. Nu ai nicio solutie de iesire.

El incepe sa planga. Incet, incepe sa tipe. Vibratiile din camera se transforma in tipetul lui. Ceva s-a rupt in el. Stie ca ceva trebuie sa se schimbe. Nu se mai poate preface. E ceva. E ceva care nu mai poate sa fie asa. ceva trebuie sa se schimbe. Isi da seama ca reflexia, care il priveste linistit din oglinda, are dreptate, e mai reala decat el, ca si cum el ar fi de fapt intr-o oglinda deformata care reflecta lumea inr-un mod ciudat, straniu.

-Principala problema e evidenta, ii spuse reflexia fara niciun semn ca i-ar pasa de lacrimile lui. De ce crezi ca eu vorbesc din oglinda cu tine? Ce crezi ca s-a intamplat de ai ajuns sa fii impartit intre realitate si irealitate?
-Nu stiu! ii raspunde el furibund continuand sa planga.
-E simplu. Nu te mai suporti. Ai trecut de stadiul in care nu te mai iubesti pe tine insuti, ai trecut si de stadiul in care te ignori si ai impresia ca esti un om de nimic. Ai ajuns in stadiul in care nu te mai suporti si m-ai exilat pe mine, propria ta personalitate, in oglinda. Ai rupt partea pe care nu o suportai din tine si ai aruncat-o. In loc sa o schimbi, ai eliminat-o. De aia nu mai simti nimic. pentru ca partea cu care simteai ceva, regrete, dragoste, orice, ai aruncat-o.

Linistea din camera e spulberata de plansul lui din ce in ce mai puternic. Plange acum pentru toate clipele cand ar fi trebuit sa planga. Nu e vorba de o refulare, de exprimarea unor sentimente pe care le ascundea in sine, ci de trairea intr-un singur moment a tuturor sentimentelor pe care ar fi trebui sa le simta. E o explosie de sentimente care se grabesc sa vina in el dintr-un trecut in care au fost refuzate. E ca un transfer de la reflexia din oglinda catre el.
Dar ceva tot nu e bine, ceva tot nu e la locul lui. Simte tot ceea ce ce ar trebui sa simta dar ceva lipseste. Isi da seama imediat despre ce e vorba. Acum ca simte, ceea ce simte e ura. Se uraste pe sine, uraste tot ceea ce face si uraste ca trebuie sa simta asta. Si Asta e periculor..Asta e ceea ce l-a facut sa se rupa in doua in primul rand. Incepe sa ameteasca. Lumea pare prea reala deodata pentru el. Si isi da seama ca lumea din oglinda se contopeste cu lumea lui. Nu isi mai da seama de care e reala si care e ireala. Si acum e fata in fata cu reflexia lui. E fata in fata cu el insusi. isi simte propria respiratie. E ciudat . Se uita in proprii lui ochi, isi atinge propria lui fata. se imbratiseaza pe sine. Si incet, incet, ura dispare si apare iubirea. De ce sa se urasca pe sine? Ce sens ar avea? trebuie sa faca pace cu sine pentru ca altfel nimic nu mai are sens. Nu mai poate sa traiasca asa.
Fara sa isi dea seama, el si reflexia lui sunt din ce in ce mai aproape.In jurul lui camera se invarte. Spatiul nu mai conteaza. timpul nu mai conteaza. Isi tine reflexia de mana. Se tine pe sine de mana. A facut pace cu sine. Isi apropie buxele de buzele reflexiei si isi simte respiratie. E ciudat sa nu mai fie oglinda intre ei.Trebuie sa se intample asta. Nu mai e cale de intoarcere .Isi lipeste buzele de buzele reflexiei si lui si le saruta. isi maseaza usor limba de limba reflexiei. Mainile incep sa ii mangaie corpul si buzele se plimba intre gura si gat. trupurile lor sunt lipite si mainile lor se lipesc cu sete una de cealalta. In curand sunt in pat. Nu maiexista haine. Exista doar doua bucatin din acelasi trup care incearca sa fie un intreg din nou. Mangaielile, saruturile si caldura dintre cele doua trupuri nu fac decat sa duca catre contopire. Trupurile sunt acum un UNUL. Cei doi EL s-au unit intr-o singura persoana.
Extaz, nebunie, totul e ciudat. Camera se invarte dar se simte asa de bine. E EL din nou. Ii era dor sa fie EL. Ii era dor sa se simta pe sine.
Adoarme langa trupul care incepe sa isi faca loc inapoi in trupul lui.

(va urma)