Capitolul I ,(pisica)

vineri, 5 iunie 2009

Sta pe pat cu ochii deschisi. Albastrul irisului i se pierde printre firele de par negre care ii acopera, partial, fata. Fata e putin rosie. A fost cald si soare in ultimele zile. Poate putin prea cald si putin prea mult soare pentru perioada asta dar incalzirea asta globala ne face sa nu ne ma miram de nimic.

Se uita pierdut in tavanul alb. Un fir de paianjen, scos in evidenta de praful prins de el, se misca purtat de aerul care intra in camera prin fereastra deschisa. Fereastra, prinsa intr-un perete la fel de alb ca si tavanul, pare o usa catre o alta lume. Afara e galagie, miscare, viata. Aici e doar el, nemiscat, viu doar biologic, si e liniste. E foarte liniste. E atat de liniste incat, daca asculti atent, auzi firul de panza de paianjen cum pluteste. E atat de liniste incat poti sa auzi cum irisul albastru se contracta si se dilata, independent de actiunea luminii exterioare, si cum sangele se grabeste se umple buzele lui roze, facundu-le sa pare rosii si mai carnoase decat de obicei.

Pe pat, langa el. Telefonul mobil incepe sa vibreze. Lumina albastra emisa de ecranul telefonului are ca efect distrugerea echilibrului cromatic in care i sepierdusera gandurile. irisul albastru se stabilizeaza si sangele isi reia curgerea normala. Raspunde la telefon.

-Da. (Scurt si cu o voec usor ragusita)
-(Vocea feminina vorbeste clar, cu un ton usor snob, fara sa fie prea calda sau prea rece)Am o cerere noua pentru tine. Joi noaptea incepand cu ora 7. A cerut mai mult de 4 ore dar nu a specificat cat.
-Cine e?
-Michaela. Din Viena.
-Particular sau social?
-Incepe ca social.
-ok. trimite datele.

Inchide telefonul si isi reia pozitia dinainte. Incearca sa asculte din nou linistea, sa se piarda in culori dar nu mai reuseste. Se enerveaza si se ridica in picioare. Camera pare asa de mica cand nu privesti spre tavan. Hainele sunt aruncate peste tot. Tavanul priveste de deaspupra cum el isi schimba tricoul. Nu ii place. Ia altul. E sifonat totul, parul e ciufului si buzele ii sunt mai pale decat de obicei. E mai batran decat e. Hainele sifonate sunt in contrast cu pielea fina, neteda, ingijita. Dar sunt la fel de sifonate ca si el. Poate nu ca si corpul lui, dar corpul nu ne e intotdeauna personal.

Se uita in oglinda. E prezentabil. Afara un copil incepe sa planga. Urla. Ii zgarie timpanele. Sunetul ii calatoreste printre firele de par, pana adanc in ureche unde ii ataca nervii sensibil. Se grabeste sa inchida geamul.

(cu glas stins dar usor iritat) La dracu cu toate urletele voastre!

Se intoarce la oglinda. Oglinda mare, destul de mare incat sa ii reflecte tot corpul, incadrata de o rama subtire din lemn negru. Negru care e in contrast puternic cu albul peretelui.

Din oglinda il priveste o pisica. Nu vede reflexia lui ci o pisica. Acolo unde ar trebui sa se vada el, se vede o pisica. Nu sunt ochii lui cei care il privesc inapoi ci sunt ochii pisicii. El ofteaza enervat si ii face semn sa plece. Pisica miauna.

-Nu am timp de tine acuma. Pleaca de aici si lasa-ma sa imi vad reflexia.
Pisica se uita atent la el, isi misca urechile ca sa il auda mai bine si miauna din nou.
-Pleaca din oglina! Vreau sa ma vad! Nu am nici timp si nici chef de tine. Pleaca si lasa-ma sa ma vad.
Pisica miauna prelungit.
-Bine, voi pleca fara sa imi aranjez parul. Nu am timp de tine si nici chef sa stau sa inteleg ce vrei sa zici. Mereu cand ma grabesc si am ceva de facut, apari tu si nu ma mai vad. Nu te mai suport!

Enervat, iese din camera trantind usa dupa el. Pisica e tot in oglinda privind spre usa. Miauna o singura data iar apoi dispare. E liniste in camera.

[va urma]