Capitolul V (Cadere)

[Dupa ce m-am chinuit o gramada de timp sa ma hotarasesc cum sa termin, am reusit sa imi dau seama cum trebuie sa se termine]

Capitolele precedente 1, 2, 3, 4.

Intalnirea cu Michalea il facuse sa nu se simta bine. Nu stie exact ce, dar ceva se schimbase. Era mai nervos, nu ii mai facea placere sa doarma atat, se simtea pierdut. Ceva nu era in ordine si nu isi putea da seama ce.

Chiar acum, in timp ce priveste in oglinda, ar vrea sa nu vada nimic. E plictisit de ceea ce vede in oglinda. Din oglinda il priveste tot "el" dar nu e acelasi "el". Din oglinda il priveste un "el" mai vechi. Ambii se privesc in ochii si stiu ca nu mai sunt acelasi. Cumva, EL din oglinda nu mai e EL din realitate. Si amandoi stiu asta. Dar de data aceasta ceva e schimbat. In timp ce se uita in oglinda, el asteapta sa se rupa tacerea, parca ar vrea sa vorbeasca. Nu mai e grabit ca de obicei. E ca si cum ar incerca sa stea de vorba cu reflexia lui de data asta, nu doar sa o expedieze rapid.

-Ce faci?
-Bine, raspunde reflexia. sunt mirat ca ma bagi in seama.Cu ce ocazie?
-Nu stiu nici eu. Chiar nu stiu. Simteam nevoie sa vorbesc cu tine.
- Sa vorbesti cu mine sau cu cineva.. cu oricine? Te simti singur? Am avut dreptate?
-Nu cred ca ma simt singur. Singura problema e ca nu simt nimic, nu ma simt nici bine nici rau, nici singur nici prietenos nici dusmanos. Nu stiu exact despre ce e vorba. Dar nu ma simt nicicum.
-Pentru ca tu nu mai esti tu de mult. Ti-am mai spus ca EU, reflexia ta, am devenit adevaratul tu, in timp ce tu nu mai esti nimic.

Se face liniste. Toate cuvintele cad ca o ploaie grea. Nu mai e liniste in camera. Ba chiar se simte o vibratie puternica, se simte ceva care nu e sunet dar se aude, zgarie timpanele si deranjeaza.

-Poate ca ai dreptate. Poate ca eu nu mai sunt eu. Dar asta tot nu explica de ce am ceva acum. Eu nu mai sunt eu de o vreme buna. De ce acuma ma simt asa si pana acum totul era ok? Ce s-a schimbat?
-De schimbat nu s-a schimbat nimic. Dar acum ai realizat ca pretul pe care l-ai platit e putin cam mare. Discutia cu Michaela te-a facut sa iti dai seama de asta.
-Michaela nu are nicio legatura cu asta.
-Mama dar prost te-ai mai facut! Cum poti sa nu iti dai seama. Deschide omule ochii pentru ca e foarte simplu. Faptul ca tu nu simti nimic pentru Michaela e tocmai problema ta. In mod normal, te-ai fi indragostit de ea. E cam tot ce ti-ai fi dorit tu. Si faptul ca nu tii la ea te face sa iti dai seama de ceea ce ai ajuns. In plus, E chiar dureros sa iti dai seama ca Michaela poate oricand sa schimbe jocul. Ea s-a plictisit si se muta. Tu te-ai plictisit dar nu poti face nimic. Esti blocat. Nu ai nicio solutie de iesire.

El incepe sa planga. Incet, incepe sa tipe. Vibratiile din camera se transforma in tipetul lui. Ceva s-a rupt in el. Stie ca ceva trebuie sa se schimbe. Nu se mai poate preface. E ceva. E ceva care nu mai poate sa fie asa. ceva trebuie sa se schimbe. Isi da seama ca reflexia, care il priveste linistit din oglinda, are dreptate, e mai reala decat el, ca si cum el ar fi de fapt intr-o oglinda deformata care reflecta lumea inr-un mod ciudat, straniu.

-Principala problema e evidenta, ii spuse reflexia fara niciun semn ca i-ar pasa de lacrimile lui. De ce crezi ca eu vorbesc din oglinda cu tine? Ce crezi ca s-a intamplat de ai ajuns sa fii impartit intre realitate si irealitate?
-Nu stiu! ii raspunde el furibund continuand sa planga.
-E simplu. Nu te mai suporti. Ai trecut de stadiul in care nu te mai iubesti pe tine insuti, ai trecut si de stadiul in care te ignori si ai impresia ca esti un om de nimic. Ai ajuns in stadiul in care nu te mai suporti si m-ai exilat pe mine, propria ta personalitate, in oglinda. Ai rupt partea pe care nu o suportai din tine si ai aruncat-o. In loc sa o schimbi, ai eliminat-o. De aia nu mai simti nimic. pentru ca partea cu care simteai ceva, regrete, dragoste, orice, ai aruncat-o.

Linistea din camera e spulberata de plansul lui din ce in ce mai puternic. Plange acum pentru toate clipele cand ar fi trebuit sa planga. Nu e vorba de o refulare, de exprimarea unor sentimente pe care le ascundea in sine, ci de trairea intr-un singur moment a tuturor sentimentelor pe care ar fi trebui sa le simta. E o explosie de sentimente care se grabesc sa vina in el dintr-un trecut in care au fost refuzate. E ca un transfer de la reflexia din oglinda catre el.
Dar ceva tot nu e bine, ceva tot nu e la locul lui. Simte tot ceea ce ce ar trebui sa simta dar ceva lipseste. Isi da seama imediat despre ce e vorba. Acum ca simte, ceea ce simte e ura. Se uraste pe sine, uraste tot ceea ce face si uraste ca trebuie sa simta asta. Si Asta e periculor..Asta e ceea ce l-a facut sa se rupa in doua in primul rand. Incepe sa ameteasca. Lumea pare prea reala deodata pentru el. Si isi da seama ca lumea din oglinda se contopeste cu lumea lui. Nu isi mai da seama de care e reala si care e ireala. Si acum e fata in fata cu reflexia lui. E fata in fata cu el insusi. isi simte propria respiratie. E ciudat . Se uita in proprii lui ochi, isi atinge propria lui fata. se imbratiseaza pe sine. Si incet, incet, ura dispare si apare iubirea. De ce sa se urasca pe sine? Ce sens ar avea? trebuie sa faca pace cu sine pentru ca altfel nimic nu mai are sens. Nu mai poate sa traiasca asa.
Fara sa isi dea seama, el si reflexia lui sunt din ce in ce mai aproape.In jurul lui camera se invarte. Spatiul nu mai conteaza. timpul nu mai conteaza. Isi tine reflexia de mana. Se tine pe sine de mana. A facut pace cu sine. Isi apropie buxele de buzele reflexiei si isi simte respiratie. E ciudat sa nu mai fie oglinda intre ei.Trebuie sa se intample asta. Nu mai e cale de intoarcere .Isi lipeste buzele de buzele reflexiei si lui si le saruta. isi maseaza usor limba de limba reflexiei. Mainile incep sa ii mangaie corpul si buzele se plimba intre gura si gat. trupurile lor sunt lipite si mainile lor se lipesc cu sete una de cealalta. In curand sunt in pat. Nu maiexista haine. Exista doar doua bucatin din acelasi trup care incearca sa fie un intreg din nou. Mangaielile, saruturile si caldura dintre cele doua trupuri nu fac decat sa duca catre contopire. Trupurile sunt acum un UNUL. Cei doi EL s-au unit intr-o singura persoana.
Extaz, nebunie, totul e ciudat. Camera se invarte dar se simte asa de bine. E EL din nou. Ii era dor sa fie EL. Ii era dor sa se simta pe sine.
Adoarme langa trupul care incepe sa isi faca loc inapoi in trupul lui.

(va urma)

R/Pitzi, model de ministru

Care e cea mai trendy meserie a momentului? Prin lumea buna nu se mai poarta meseriile de gen doctor/avocat/business man (woman). Nuuu... astea implica prea multa materie cenusie si cum noi, oamenii trendy, preferam sa renuntam la materie cenusie in favoarea unor lucruri elementare precum haine la moda si frumusete neaparat exterioara, meseriile astea nu sunt bune pentru noi.

Noroc cu cateva persoane care s-au gandit ca ar fi bine sa se implice in alte domenii esentiale. Doamnele, evident ca femeile au fost primele care s-au implicat, au ales politica. Ce alt loc poate fi mai bun decat Guvernul dupa o noapte petrecuta prin cluburi si restaurante cu prietenele. Mai ales cand si prietenele sunt membre in Guvern?

Si pentru ca meseria de ministru e noul buzz, m-am gandit sa va dau cateva sfaturi despre ce ar trebui sa faceti in pozitia de ministru (nu, asta nu e -inca- parte din kama Sutra).

DON'T

Pe lista ministrilor a carui model nu trebuie urmat SUB NICIO FORMA e Cristian Diaconescu. Recent, el a impus punctul de vedere al Romaniei in fata Uniunii Europene si a blocat discutarea unui nou parteneriat cu Rep. Moldova pana cand nu se vor scoate vizele pentru romani. Ce nu trebuie urmat din exemplul acesta? Nu trebuie sa va impuneti in fata nimanui. Daca veti avea coloana vertebrala si veti avea avea un punct de vedere bine argumentat, va fi greu sa va schimbati pozitia in functe de cum va convine si va fi mai greu sa mintiti la televizor fara sa se prinda lumea. Plus, v-ar trebui materie cerebrala cenusie de care am spus deja ca nu avem. Mai mult decat atat, va trebui sa invatati sa tineti discursuri. Naspa!

DO

Cine reprezinta mai bine un model de ministru decat magnifica Monica Iacob Ritzi? Mai bun model decat Udrea pentru ca blonda de la turism stie macar sa vorbeasca, ministra tineretului si sportului ne-a dat o monstra de ce inseamna sa fii un bun ministru. Invitata la o emisiune pe una dintre antene, a refuzat absolut sa raspunda la intrebarile moderatorilor (ca doar ce stiu ei) si a vorbit singura de nebuna fara sens atacand in stanga si in dreapta. Daca subiectul era economia, ea vorbea despre europarlamentare, daca subiectul era Boc, ea vorbea despre EBa. Si atunci cand gresea, le spunea la jurnalisti ca sunt nebuni ca ea nu a facut nicio greseala. Ingamfata la maxim, cu un zambet batjocuritor si cu o idee despre sine mai presus de toti, doamna Pitzi ne-a arat cum trebuie sa fie un ministru. Intrebata ce a facut in cele 6 luni de mandat a vorbit despre planuri de viitor. A fost intrebata CE A FACUT (trecut), pe ce anume si-a primit salariul in ultimele 6 luni si a spus ca a organizat un concert. Geniala femeia!

Capitolul IV (intalnirea)

Primele parti aici.

Se intalni cu Michaela in parc, la locul obisnuit. In era era un miros de primavara iar vantul purta mirosul putinelor flori din parcul neingrijit pana departe. Ea il astepta pe banca, tragand din tigare intr-un mod care dovedea atat eleganta cat si snobism. Picior peste picior, intr-o rochie eleganta pana la genunchi si cu buclele lasate sa pluteasca in adierea vantului, ea il privea cum se apropie, fiind evident ca se bucura sa il revada. Michaela e o vieneza de 32 de ani, mostenitoarea unei averi imense de la bunicul ei. Afacerile ei aduc profituri uriase. Dar ea nu e deloc interesata de afaceri, i se par plictisitoare. Sotul ei se ocupa de ele. De fapt, asta e si motivul pentru care s-a casatorit cu el. Si-a ales unul dintre cei mai buni manageri pe care il avea ca angajat, tanar, ambitios, si l-a luat ca sot. E mai batrana cu 5 ani decat el. El o inseala. Ei nu ii pasa. Nu il iubeste. Daca ar putea doar sa il plateasca ca sa ii fie sot i-ar fi indiferent. Atata timp cat afacerile conduse de el merg bine, ea e fericita.

Cand se apropie de ea, Michaela se ridica de pe banca si il saruta. Isi trece mainile prin parul lui si incepe sa rada.

-De ce nu esti ciufulit? Nu mai imi place de tine daca incep si tu sa te maturizezi. Nu stii ca maturitatea nu e deloc un magnet pentru femeile ca mine?

El se uita la ea si nu stia exact ce sa raspunda. Zambind, ea ii sune ca glumeste, sa nu mai fie asa de speriat si sa se relaxeze.

-A.. si uite aici.

Ii intinse un plic pe care el il lua si il puse in sacou.

-Hai! sa mergem. Masina e in parcare.

Il lua de mana si pornira spre parcare. El inca nu a spus nimic, nu a scos niciun sunet. Nu stia ce sa zica, nu reusise nici acum sa treaca peste emotiile pe care le are la inceput in astfel de intalniri. Ea stia asta. Il cunoaste bine deja. Chiar ar putea spune ca il considera un prieten. Daca situatia ar fi fost putin diferita, poate ca i-ar fi fost mai mult decat un prieten. Dar situatia nu e diferita. Si oricat de mult s-ar fi schimbat lucrurile, situatia nu se poate schimba.

In masina, in drum spre un restaurant despre care Michaela spunea ca abia asteapta sa il vada pentru ca nu a mai fost acolo de mult si e preferatul ei, emotiile lui incep sa se topeasca putin catre putin si sa intre in joc. Pana ajung la restaurant, discutia e deja inceputa si emotiile au disparut de tot.

In restaurant, la masa, doar ei doi.

-Cand vor veni restul prietenelor tale? Ca banuiesc ca din nou este un grup de femei de afaceri fiecare etalandu-si ultima cucerire. Si sper ca nu va veni din nou doamna aceea care nu face altceva decat sa vorbeasca despre cumnata ei. Pe care trebuie sa recunoasc ca am avut neplacerea sa o cunosc si e exact asa cum e descrisa.
-Lasa ca ambele sunt niste prefacute si jumatate. Am lucrat, la un moment dat, cu firmele lor. Si asa am aflat ca profitul lor nu e nici macar pe sfert pe cat pretind ele si ca familia lor e la un pas de faliment. Dar imi sunt simpatice, e asa de amuzant sa le vezi cu cat venin se ataca una pe cealalta. Dar.. spune-mi, zici ca ai lucrat pentru cumnata doamnei Ana? Hahhaha, bietul de tine, imi inchipui cat de plictisitor a trebuit sa fie.
-Crede-ma, nu iti poti inchipui cat de plictisitor a putut sa fie. Cred ca ar fi fost mai interesant sa stau acasa sa ma uit la un televizor care nu e aprins. Dar un televizor care nu e aprins nu plateste asa ca nu prea am avut de ales.

Amandoi rad din ce in ce mai tare. Vinul rosu curge pahar dupa pahar.
In momentulin care mancarea este adusa, el o intreaba pe Michaela de ce nu asteapta si pe restul persoanelor care trebuie sa vina.

-Nu mai trebuie sa vina nimeni. Suntem doar noi doi.Sunt plictisita de babele alea prefacute si de prietenele mele ingamfate. Sunt amuzante uneori dar ma plictisesc.
-Suntem..doar noi? intreba el incepand sa roseasca.
-Da, suntem doar noi. Aveam nevoie sa ies, ma plictiseam, nu te mira atata.
-Nu ma mir, doar ca e prima oara cand iesim doar noi.
-Si probabil e si ultima. Ultima cand iesim.
-Ultima cand iesim? Adica in general sau doar noi? Nu trebuia sa beau si al patrulea pahar de vin ca nu mai inteleg nimic.
-E ultima cand iesim. Luni dimineata plec, ma mut. Initial ma voi muta in casa de la Paris dar vreau sa imi cumpar un apartament in New York si sa ma mut acolo. Cine stie, poate imi extind afacerea si in America. M-am plictisit aici, cunosc pe toata lumea, le cunosc secretele tuturor. In plus, ma cunoaste toata lumea si imi cunosc toti secretele. Nu mai am satisfactia sa ma chinui sa aflu nimic despre nimeni si nici sa stiu ca cineva incearca sa afle ceva despre mine. A devenit plictisitor.
-Imi pare rau sa aud ca te muti dar daca asta crezi ca e alegerea cea mai buna pentru tine...
-Nu, nu e nici pe departe alegerea cea mai buna pentru mine, e doar alegerea cea mai usoara. Varianta cea mai buna e mult mai grea. Si nu cred ca am puterea necesara sa o fac. Asa ca am ales sa joc acelasi teatru dar in alt decor. Va fi interesant o perioada. Si dupa, cine stie ce se intampla.

El nu raspunde. Nu e obisnuit sa discute subiecte atat personale.

-Hai nu te rusina. Nu ai de ce. Stii foarte bine care e jocul nostru. Poate ca pari tu cel mai naiv din oferta dar cred ca esti de departe cel mai inteligent dintre toti. Oricum, intelegi multe lucruri pe care altora le e greu sa le inteleaga. Stii ce? Eu nu am chef sa mananc, si dupa cum vad, nici tu. Hai sa lasam balta mancarea si sa mergem.
Gandindu-se in continuare la ce a spus despre el, el accepta sa plece. Oricum nu ii placea directia in care se ducea discutia. Mai bine ii pune capat.

...

Dupa vreo 6 ore, era in camera lui, intins pe pat. Chiar inainte sa il lase in parcarea de unde plecasera, Michaela ii spusese ca ii va fi dor de el. Probabil doar de el. Atunci isi dadu seama ca lui nu ii va fi deloc dor de ea. Si asta pentru ca lui nu ii e dor de nimeni. Nu simte ca ar putea sa ii fie dor de cineva. Nu simte nimic. Michaela s-a plictisit de jocul asta. Poate ca si el s-a plictisit. Dar pentru Michaela e destul de usor sa plece. Pentru el nu e.

Puterea tinerilor.

Se spune ca tinerii sunt viitorul unei tari. Ca ei sunt adultii de maine, si ca ei sunt cei care vor sustine tara. Toate astea sunt adevarate. Dar intr-un sens putin diferit.

Tinerii nu sunt doar viitori muncitori in fabricile construite de generatia trecuta. Cel putin nu ar tebui sa fie. Nu sunt doar persoanele care vor respecta regulile deja formate sau doar sange nou pentru un sistem vechi. Conservatorii asemuiesc societatea cu un corp, unde fiecare institutie are rolul ei bine definit, ca un organ, fara de care intregul nu poate functiona. Tinerii, in viziunea asta, sunt sangele proaspat necesar corpului/societatii pentru a supravietuii. Asta e o prostie!

Presupunand ca rolul tinerilor e doar acela de a mentine structurile actuale, si de a ajuta la protejarea sistemului, alungam orice urma de evolutie. Cum sa se dezvolte, sa creasca, sa evolueze un sistem daca cei nou-veniti in el nu fac altceva decat sa aiba grija ca functioneaza? Grija principala ar trebui sa fie nu sa il mentina functional, ci sa il faca sa creasca. Orice sistem care nu creste este predestinat sa fie intrecut si sugrumat de celelalte sisteme care o fac.

Si, intelegand asta, ne dam seama de potentialul tinerilor. De potentialul de putere pe care tinerii ar trebui sa il aiba. Teoretic, tinerii ar trebui sa fie incurajati sa invete din experienta celor mai in varsta, sa retina tot ce pot din ceea ce cei cu experienta deja stiu, si apoi sa se foloseasca de aceasta experienta pentru a construi ceva nou, mai bun, si de a dezvolta ceea ce deja exista. Dar pentru asta e nevoie de entuziasm. E nevoie ca tinerii sa isi doreasca sa faca asta. Dar cum sa fi entuziasmat cand nimeni nu te incurajeaza? Cand cei cu experienta, mai in varsta, in loc sa te invete si sa incerce sa te inspire, se poarta cu tine ca si cum ai fi un gunoi? Se spune ca trebui sa ii respectam pe cei mai in varsta decat noi. Sunt de acord, cu un singur amendament. Si ei trebuie sa ne respecte pe noi. Eu nu respect pe nimeni care nu ma respecta. Poti sa fi tu profesor universitar cu 20 de doctorate. Daca te porti cu mine ca si cu un cacat, atunci asteapta-te sa ma port cu tine la fel.

Si pentru dezvoltarea si cresterea sistemului mai avem nevoie de ceva, pe langa entuziasm. Avem nevoie de un numar suficient de tineri care sa fie destul de bine pregatiti incat sa poata sa conduca aceasta dezvoltare. E vorba de educatie, dar nu neaparat educatie in sensul de invatatura. Degeaba stii formula chimica a hidrogenului sulfurat daca nu ai calitatiile necesare sa o folosesti atunci cand ai nevoie de ea.

Tinerii ar trebui sa fie inovatori, dornici de dezvoltare si de mai bine. Dar tinerii romani sunt departe de a fi asa ceva. Fara niciun chef sa se afirme, sa se dezvolte, sa se implice, au impresia ca mereu sunt altii cei care ar trebui sa aiba grija ca lor sa le fie bine. Fara sa reactioneze cand le sunt atacate drepturile, fara sa aiba nici cea mai mica idee de ce inseamna valoare adevarata (ca sa nu mai vorbim de respectul pentru valoare), majoritatea tinerilor nu sunt nici la nivelul in care sa mentina sistemul, fara nicio sansa sa il schimbe in mai bine. Stiu, exista exceptii, dar nu sunt deloc incurajate sa se afirme.

Si atunci? De unde dezvoltare? De unde mentinere? Chiar si conservatorii si-ar da seama ca suntem in pericol ca anumite organe sa intre in blocaj si sa provoace boala intregului corp.

Initial am vrut sa vorbesc despre alegerile din Iran, si cum participarea masiva a tinerilor ar putea sa il alunge de la putere pe Ahmadinejad. Asta, in timp ce la europarlamentarele romanesti, tinerii romani au absentat cu brio. E interesant cum Ahmadinejat ar putea sa fie alungat de la putere de tineri si cum legi din ce in ce mai autoritare incep sa isi faca aparitia in legislatia romana fara ca vreun tanar sa marsaluiasca pe strazi.

Daca nu se va aschimba ceva rapid, vom plati cu totii. In momentul de fata viitorul nu suna deloc bine, dar ce vom face cand si ultimii tineri dornici sa se implice vor emigra si viitorul nu numai ca nu va suna bine dar nu va mai suna deloc?

Hai sa ne lasam calcati in picioare

Asa ne trebuie. Romanii nu sunt un popor care au nevoie de libertate. Romanilor le place sa fie batuti, sa li se puna pumnul in gura si sa pupe picioare, sa fie sclavi si sa se laude cu asta.

Altfel nu imi pot explica indiferenta de care dau dovada la incalcarea fundamentala a regulilor democratice si la atucurile impotriva statului de drept care, in fond, le protejeaza libertatea.

Am ajuns in situatia in care primul ministru decide ca, de fapt, Parlamentul, format din oameni alesi DIRECT de oameni, ar trebui sa dea legi doar daca are el, primul ministru chef. Mai exact, a hotarat ca legile aprobate de parlament pot fi schimbate oricand, si chiar anulate, de Guvern. Mai pe surt, ei pot sa dea cate legi vor sufletelele lor dar daca Boc nu are chef sa le aplice...soarta!

De partea cealalta avem un presedinte care ii sfatuieste pe cei care s-au plictisit de mizeria din Romania sa plece. Adica ce atata tupeu pe capul lor sa il critice pe el si pe oamenii lui ca nu fac nimic bun? De unde si pana unde atata fericire in inima lor incat sa ceara ei explicatii lor? Nu le convine situatia? Marsh afara!

Si staaaaati, ca mai avem. Romania devine PRIMA TARA DIN LUME in care doi ministrii declara deschis ca nu voteaza cu partidul din care fac parte, ba chiar mobilizeaza resurse pentru contracandidati (sa explic, Udrea si Pitzi o sustin pe EBA, care, teoretic, reprezinta concurenta).

Nup, nu am terminat. Mai avem si moemntul in care Elena Basescu isi permite sa urle si sa o certe pe Roberta Anastase, presedinta Camerei Deputatilor, AL TREILEA OM IN STAT, ca nu i-a adus destule voturi. Ei, care nu candida pe lista partidului.

De Becali si Vadim nu mai zic nimic. Nu ma mai mira deloc ca au fost alesi. Dupa cum spuneam, tinem cu tot dinadisnul sa ne facem de ras. Nu e de ajuns ca ne facem de ras acasa, mai trebuie sa fim umiliti si in afara.

Ce arata toate astea? Arata ca derapajele sunt din ce in ce mai grave. Si mai grav e ca nu reactioneaza nimeni. In Marea Britanie, un europarlamentar ales a fost atacat cu oua si alungat de oamenii de pe o strada pentru ca tinea discursuri fasciste. In romania (am scris intentionat cu litara mica...), un europarlamentar ales isi bate joc de al treilea om in stat. Ajung sa cred ca Ceausescu nu a fost un accident al istoriei, un tiran impus. Ci ca a fost alegerea poporului dornic de a servi, dornic de a tine capul plecat si de a incasa umilinta dupa umilinta.


Daca e asa nu pot sa spun decat ca imi pare rau. Asta nu e tara in care vreau sa traiesc. Iar ideea mea de a ma intoarce acasa dupa ce imi termin studiile pare din ce in ce mai improbabila.