Capitolul V (Cadere)

[Dupa ce m-am chinuit o gramada de timp sa ma hotarasesc cum sa termin, am reusit sa imi dau seama cum trebuie sa se termine]

Capitolele precedente 1, 2, 3, 4.

Intalnirea cu Michalea il facuse sa nu se simta bine. Nu stie exact ce, dar ceva se schimbase. Era mai nervos, nu ii mai facea placere sa doarma atat, se simtea pierdut. Ceva nu era in ordine si nu isi putea da seama ce.

Chiar acum, in timp ce priveste in oglinda, ar vrea sa nu vada nimic. E plictisit de ceea ce vede in oglinda. Din oglinda il priveste tot "el" dar nu e acelasi "el". Din oglinda il priveste un "el" mai vechi. Ambii se privesc in ochii si stiu ca nu mai sunt acelasi. Cumva, EL din oglinda nu mai e EL din realitate. Si amandoi stiu asta. Dar de data aceasta ceva e schimbat. In timp ce se uita in oglinda, el asteapta sa se rupa tacerea, parca ar vrea sa vorbeasca. Nu mai e grabit ca de obicei. E ca si cum ar incerca sa stea de vorba cu reflexia lui de data asta, nu doar sa o expedieze rapid.

-Ce faci?
-Bine, raspunde reflexia. sunt mirat ca ma bagi in seama.Cu ce ocazie?
-Nu stiu nici eu. Chiar nu stiu. Simteam nevoie sa vorbesc cu tine.
- Sa vorbesti cu mine sau cu cineva.. cu oricine? Te simti singur? Am avut dreptate?
-Nu cred ca ma simt singur. Singura problema e ca nu simt nimic, nu ma simt nici bine nici rau, nici singur nici prietenos nici dusmanos. Nu stiu exact despre ce e vorba. Dar nu ma simt nicicum.
-Pentru ca tu nu mai esti tu de mult. Ti-am mai spus ca EU, reflexia ta, am devenit adevaratul tu, in timp ce tu nu mai esti nimic.

Se face liniste. Toate cuvintele cad ca o ploaie grea. Nu mai e liniste in camera. Ba chiar se simte o vibratie puternica, se simte ceva care nu e sunet dar se aude, zgarie timpanele si deranjeaza.

-Poate ca ai dreptate. Poate ca eu nu mai sunt eu. Dar asta tot nu explica de ce am ceva acum. Eu nu mai sunt eu de o vreme buna. De ce acuma ma simt asa si pana acum totul era ok? Ce s-a schimbat?
-De schimbat nu s-a schimbat nimic. Dar acum ai realizat ca pretul pe care l-ai platit e putin cam mare. Discutia cu Michaela te-a facut sa iti dai seama de asta.
-Michaela nu are nicio legatura cu asta.
-Mama dar prost te-ai mai facut! Cum poti sa nu iti dai seama. Deschide omule ochii pentru ca e foarte simplu. Faptul ca tu nu simti nimic pentru Michaela e tocmai problema ta. In mod normal, te-ai fi indragostit de ea. E cam tot ce ti-ai fi dorit tu. Si faptul ca nu tii la ea te face sa iti dai seama de ceea ce ai ajuns. In plus, E chiar dureros sa iti dai seama ca Michaela poate oricand sa schimbe jocul. Ea s-a plictisit si se muta. Tu te-ai plictisit dar nu poti face nimic. Esti blocat. Nu ai nicio solutie de iesire.

El incepe sa planga. Incet, incepe sa tipe. Vibratiile din camera se transforma in tipetul lui. Ceva s-a rupt in el. Stie ca ceva trebuie sa se schimbe. Nu se mai poate preface. E ceva. E ceva care nu mai poate sa fie asa. ceva trebuie sa se schimbe. Isi da seama ca reflexia, care il priveste linistit din oglinda, are dreptate, e mai reala decat el, ca si cum el ar fi de fapt intr-o oglinda deformata care reflecta lumea inr-un mod ciudat, straniu.

-Principala problema e evidenta, ii spuse reflexia fara niciun semn ca i-ar pasa de lacrimile lui. De ce crezi ca eu vorbesc din oglinda cu tine? Ce crezi ca s-a intamplat de ai ajuns sa fii impartit intre realitate si irealitate?
-Nu stiu! ii raspunde el furibund continuand sa planga.
-E simplu. Nu te mai suporti. Ai trecut de stadiul in care nu te mai iubesti pe tine insuti, ai trecut si de stadiul in care te ignori si ai impresia ca esti un om de nimic. Ai ajuns in stadiul in care nu te mai suporti si m-ai exilat pe mine, propria ta personalitate, in oglinda. Ai rupt partea pe care nu o suportai din tine si ai aruncat-o. In loc sa o schimbi, ai eliminat-o. De aia nu mai simti nimic. pentru ca partea cu care simteai ceva, regrete, dragoste, orice, ai aruncat-o.

Linistea din camera e spulberata de plansul lui din ce in ce mai puternic. Plange acum pentru toate clipele cand ar fi trebuit sa planga. Nu e vorba de o refulare, de exprimarea unor sentimente pe care le ascundea in sine, ci de trairea intr-un singur moment a tuturor sentimentelor pe care ar fi trebui sa le simta. E o explosie de sentimente care se grabesc sa vina in el dintr-un trecut in care au fost refuzate. E ca un transfer de la reflexia din oglinda catre el.
Dar ceva tot nu e bine, ceva tot nu e la locul lui. Simte tot ceea ce ce ar trebui sa simta dar ceva lipseste. Isi da seama imediat despre ce e vorba. Acum ca simte, ceea ce simte e ura. Se uraste pe sine, uraste tot ceea ce face si uraste ca trebuie sa simta asta. Si Asta e periculor..Asta e ceea ce l-a facut sa se rupa in doua in primul rand. Incepe sa ameteasca. Lumea pare prea reala deodata pentru el. Si isi da seama ca lumea din oglinda se contopeste cu lumea lui. Nu isi mai da seama de care e reala si care e ireala. Si acum e fata in fata cu reflexia lui. E fata in fata cu el insusi. isi simte propria respiratie. E ciudat . Se uita in proprii lui ochi, isi atinge propria lui fata. se imbratiseaza pe sine. Si incet, incet, ura dispare si apare iubirea. De ce sa se urasca pe sine? Ce sens ar avea? trebuie sa faca pace cu sine pentru ca altfel nimic nu mai are sens. Nu mai poate sa traiasca asa.
Fara sa isi dea seama, el si reflexia lui sunt din ce in ce mai aproape.In jurul lui camera se invarte. Spatiul nu mai conteaza. timpul nu mai conteaza. Isi tine reflexia de mana. Se tine pe sine de mana. A facut pace cu sine. Isi apropie buxele de buzele reflexiei si isi simte respiratie. E ciudat sa nu mai fie oglinda intre ei.Trebuie sa se intample asta. Nu mai e cale de intoarcere .Isi lipeste buzele de buzele reflexiei si lui si le saruta. isi maseaza usor limba de limba reflexiei. Mainile incep sa ii mangaie corpul si buzele se plimba intre gura si gat. trupurile lor sunt lipite si mainile lor se lipesc cu sete una de cealalta. In curand sunt in pat. Nu maiexista haine. Exista doar doua bucatin din acelasi trup care incearca sa fie un intreg din nou. Mangaielile, saruturile si caldura dintre cele doua trupuri nu fac decat sa duca catre contopire. Trupurile sunt acum un UNUL. Cei doi EL s-au unit intr-o singura persoana.
Extaz, nebunie, totul e ciudat. Camera se invarte dar se simte asa de bine. E EL din nou. Ii era dor sa fie EL. Ii era dor sa se simta pe sine.
Adoarme langa trupul care incepe sa isi faca loc inapoi in trupul lui.

(va urma)

Read more...

Capitolul IV (intalnirea)

Primele parti aici.

Se intalni cu Michaela in parc, la locul obisnuit. In era era un miros de primavara iar vantul purta mirosul putinelor flori din parcul neingrijit pana departe. Ea il astepta pe banca, tragand din tigare intr-un mod care dovedea atat eleganta cat si snobism. Picior peste picior, intr-o rochie eleganta pana la genunchi si cu buclele lasate sa pluteasca in adierea vantului, ea il privea cum se apropie, fiind evident ca se bucura sa il revada. Michaela e o vieneza de 32 de ani, mostenitoarea unei averi imense de la bunicul ei. Afacerile ei aduc profituri uriase. Dar ea nu e deloc interesata de afaceri, i se par plictisitoare. Sotul ei se ocupa de ele. De fapt, asta e si motivul pentru care s-a casatorit cu el. Si-a ales unul dintre cei mai buni manageri pe care il avea ca angajat, tanar, ambitios, si l-a luat ca sot. E mai batrana cu 5 ani decat el. El o inseala. Ei nu ii pasa. Nu il iubeste. Daca ar putea doar sa il plateasca ca sa ii fie sot i-ar fi indiferent. Atata timp cat afacerile conduse de el merg bine, ea e fericita.

Cand se apropie de ea, Michaela se ridica de pe banca si il saruta. Isi trece mainile prin parul lui si incepe sa rada.

-De ce nu esti ciufulit? Nu mai imi place de tine daca incep si tu sa te maturizezi. Nu stii ca maturitatea nu e deloc un magnet pentru femeile ca mine?

El se uita la ea si nu stia exact ce sa raspunda. Zambind, ea ii sune ca glumeste, sa nu mai fie asa de speriat si sa se relaxeze.

-A.. si uite aici.

Ii intinse un plic pe care el il lua si il puse in sacou.

-Hai! sa mergem. Masina e in parcare.

Il lua de mana si pornira spre parcare. El inca nu a spus nimic, nu a scos niciun sunet. Nu stia ce sa zica, nu reusise nici acum sa treaca peste emotiile pe care le are la inceput in astfel de intalniri. Ea stia asta. Il cunoaste bine deja. Chiar ar putea spune ca il considera un prieten. Daca situatia ar fi fost putin diferita, poate ca i-ar fi fost mai mult decat un prieten. Dar situatia nu e diferita. Si oricat de mult s-ar fi schimbat lucrurile, situatia nu se poate schimba.

In masina, in drum spre un restaurant despre care Michaela spunea ca abia asteapta sa il vada pentru ca nu a mai fost acolo de mult si e preferatul ei, emotiile lui incep sa se topeasca putin catre putin si sa intre in joc. Pana ajung la restaurant, discutia e deja inceputa si emotiile au disparut de tot.

In restaurant, la masa, doar ei doi.

-Cand vor veni restul prietenelor tale? Ca banuiesc ca din nou este un grup de femei de afaceri fiecare etalandu-si ultima cucerire. Si sper ca nu va veni din nou doamna aceea care nu face altceva decat sa vorbeasca despre cumnata ei. Pe care trebuie sa recunoasc ca am avut neplacerea sa o cunosc si e exact asa cum e descrisa.
-Lasa ca ambele sunt niste prefacute si jumatate. Am lucrat, la un moment dat, cu firmele lor. Si asa am aflat ca profitul lor nu e nici macar pe sfert pe cat pretind ele si ca familia lor e la un pas de faliment. Dar imi sunt simpatice, e asa de amuzant sa le vezi cu cat venin se ataca una pe cealalta. Dar.. spune-mi, zici ca ai lucrat pentru cumnata doamnei Ana? Hahhaha, bietul de tine, imi inchipui cat de plictisitor a trebuit sa fie.
-Crede-ma, nu iti poti inchipui cat de plictisitor a putut sa fie. Cred ca ar fi fost mai interesant sa stau acasa sa ma uit la un televizor care nu e aprins. Dar un televizor care nu e aprins nu plateste asa ca nu prea am avut de ales.

Amandoi rad din ce in ce mai tare. Vinul rosu curge pahar dupa pahar.
In momentulin care mancarea este adusa, el o intreaba pe Michaela de ce nu asteapta si pe restul persoanelor care trebuie sa vina.

-Nu mai trebuie sa vina nimeni. Suntem doar noi doi.Sunt plictisita de babele alea prefacute si de prietenele mele ingamfate. Sunt amuzante uneori dar ma plictisesc.
-Suntem..doar noi? intreba el incepand sa roseasca.
-Da, suntem doar noi. Aveam nevoie sa ies, ma plictiseam, nu te mira atata.
-Nu ma mir, doar ca e prima oara cand iesim doar noi.
-Si probabil e si ultima. Ultima cand iesim.
-Ultima cand iesim? Adica in general sau doar noi? Nu trebuia sa beau si al patrulea pahar de vin ca nu mai inteleg nimic.
-E ultima cand iesim. Luni dimineata plec, ma mut. Initial ma voi muta in casa de la Paris dar vreau sa imi cumpar un apartament in New York si sa ma mut acolo. Cine stie, poate imi extind afacerea si in America. M-am plictisit aici, cunosc pe toata lumea, le cunosc secretele tuturor. In plus, ma cunoaste toata lumea si imi cunosc toti secretele. Nu mai am satisfactia sa ma chinui sa aflu nimic despre nimeni si nici sa stiu ca cineva incearca sa afle ceva despre mine. A devenit plictisitor.
-Imi pare rau sa aud ca te muti dar daca asta crezi ca e alegerea cea mai buna pentru tine...
-Nu, nu e nici pe departe alegerea cea mai buna pentru mine, e doar alegerea cea mai usoara. Varianta cea mai buna e mult mai grea. Si nu cred ca am puterea necesara sa o fac. Asa ca am ales sa joc acelasi teatru dar in alt decor. Va fi interesant o perioada. Si dupa, cine stie ce se intampla.

El nu raspunde. Nu e obisnuit sa discute subiecte atat personale.

-Hai nu te rusina. Nu ai de ce. Stii foarte bine care e jocul nostru. Poate ca pari tu cel mai naiv din oferta dar cred ca esti de departe cel mai inteligent dintre toti. Oricum, intelegi multe lucruri pe care altora le e greu sa le inteleaga. Stii ce? Eu nu am chef sa mananc, si dupa cum vad, nici tu. Hai sa lasam balta mancarea si sa mergem.
Gandindu-se in continuare la ce a spus despre el, el accepta sa plece. Oricum nu ii placea directia in care se ducea discutia. Mai bine ii pune capat.

...

Dupa vreo 6 ore, era in camera lui, intins pe pat. Chiar inainte sa il lase in parcarea de unde plecasera, Michaela ii spusese ca ii va fi dor de el. Probabil doar de el. Atunci isi dadu seama ca lui nu ii va fi deloc dor de ea. Si asta pentru ca lui nu ii e dor de nimeni. Nu simte ca ar putea sa ii fie dor de cineva. Nu simte nimic. Michaela s-a plictisit de jocul asta. Poate ca si el s-a plictisit. Dar pentru Michaela e destul de usor sa plece. Pentru el nu e.

Read more...

Capitolul III (nimic nu mai e cum era)

Partea 1 aici.
partea 2 aici

Deschide usa grabit. Se grabeste sa intre in camera, impiedicandu-se de o perechea de adida-si pe care o aruncase mai devreme in fata usii. O sa intarzie. Nu isi permite sa intarzie. Isi trage rapid tricoul de pe el, isi da pantalonii jos si se apuca sa caute in dulap. Costumul. Trebuie sa gaseasca costumul negru, cel mai elegant pe care il are. Se linisteste. Costumul e la locul lui, e curat, calcat, gata sa il poarte.Camasa e si ea unde trebuie sa fie. Isi da seama ca nu are timp de pierdut. Se duce in baie si da drumul la dus. Se priveste in oglinda. cearcanele sunt inca acolo. Nu s-au dus. Nu e nimic, le va acoperi. Din dus incep sa iasa nori de abur. Pe oglinda incep sa se formeze picaturi mici de apa.

Jetul de apa ii loveste fata. Rauri fierbinte i se preling pe gat. Apa e fierbinte. In baie, totul este incetosat de aburi. Nu are timp sa stea mult sub dus, dar totusi, nu poate nici sa plece. Loviturile picaturilor de apa, sunetul apei care se loveste de carnea lui, caldura sufocanta, aburii, toate acestea il invaluie si il fac sa se simta protejat, ascuns de lumea de afara, rece,de dormitorul lui in care e mereu liniste, de telefoanele care vibreaza si de panzele de paianjen care plutesc, de tavanul alb si de oglinda. Poate ca... nu, nu a avut dreptate, nu e trist, nu isi permite sa fie trist, nu are timp sa fie trist.

Opreste apa si iese din dus. Fara sa se stearga, cu apa picurandu-i de pe corp, se duce in dormitor si isi aseaza costumul pe pat. Se uita in oglinda. De data asta nu vede pe nimeni, reflexia lui refuza sa fie acolo. Ar fi vrut sa fie, sa poata sa vorbeasca cu ea, sa nu se simta mai singur de atat. Da drumul la muzica. se sterge de picaturile de apa care inca mai erau pe corpul lui si se imbraca in costum. E cel mai scump costum pe care il are. Nu il prea poarta, nu ii place sa se imbrace in costum dar urmeaza sa mearga cu Michaela la o serata unde este necesar sa fie imbracat in costum. Nu are ce face.

Isi aranjeaza cravata si se uita in oglinda. Chiar si el trebuie sa recunoasca ca arata foarte bine. Costum negru, camasa neagra, cravata alba. Par negru, fata alba, buze roz, ochii albastrii. Ofteaza. Din oglinda nu se aude nicio reactie. Ar vrea sa auda ceva. Dar nu mai are timp sa astepte. Suna dupa un taxi si coboara jos.

Taxi vine destul de repede. imediat dupa ce ii spune adresa, taximetristul se arunca intr-o serie de intrebari la care nu asteapta raspuns. Isi face singur monologul, discutand, in aparenta, cu pasagerul dar, in realitate, discutia este purtata cu el insusi.

- Ce frumoasa e aceasta seara, ati vazut? E asa de cald. Sunteti tanar domnule, imi aduc aminte cand eram si eu tanar ca dumneavoastra, ce viata am mai dus. Mergeam cu prietenii in fiecare saptamana la film. dar era altfel, domnule, era altfel.

In timp ce taximetristul continua sa vorbeasca, gandurile lui se retrageau din ce in ce mai adanc in subconstient. Asa facea mereu. Nu putea sa isi lase constiinta sa fie prezenta la ceea ce urma sa se intample, trebuia sa intre pe pilot automat. Dar ceva il macina, il facea sa se gandeasca din ce in ce mai mult la... la tristetea pe care o simtea? Adica..el chiar era trist? Nu, nu se poate sa fie trist. a hotarat de la inceput ca nu isi va permite sa fie trist, nu are cum sa fie trist. NU!

-Domnule, am ajuns! Sunteti Bine?
- Da, ma scuzati, ma gandeam la ceva.
- Pai vad ca va gandeati dar v-am spus de 3 ori deja ca am ajuns. Din partea mea puteti sa stati in masina dar platiti. Stiti, nu imi pot permite sa va tin aici pe gratis. Nu ca nu as fi om de omenie, dar in timpurile astea, nu imi pot permite. Stiti, s-au schimbat timpurile. Nu mai e nimic cum era.
- Da aveti dreptate, nu mai e nimic cum era. Poftiti aici, pastrati restul.

Iese din masina grabit fara sa ii pese de ultumirile pe care i le adresa taximetristul si de scuzele repetate. Are dreptate, totusi, nimic nu mai e cum era.

[Va urma]

Read more...

Capitolul II (discutia)

[Prima parteaici ]

Doarme. Fereastra e din nou deschisa. Respira greu si apasat. Parul negru ii acopera fata. Pare atat de linistit. E liniste in camera, ca de obicei. Nici macar galagia de afara nu pare sa inunde vidul de sunet. Buzele ii sunt din nou rosii. Sub pleope, ochii se misca rapid dintr-o directie in alta. Viseaza ceva. Mana ii este pe perna, destul de aproape de fata pentru a-si simti propria respiratie.

Si de data asta este oprit din visare de telefon. Este, ca de obicei, langa capul lui si vibreaza. Niciodata nu suna. Mereu vibreaza. Il trezeste destul de usor. isi intoarce privirea catre tava iar apoi si-o opreste pe telefon. Il priveste cum vibreaza. Pare nehotarat. nu stie daca sa raspunda sau nu. stie exact cine suna si stie exact de ce. nimeni altcineva nu il suna pe telefonul acesta. Isi indreapta mana spre telefon. Inainte sa apuce sa raspunda, telefonul se opreste. Ofteaza si isi intoarce din nou privirea catre tavan. Pare linistit.
Telefonul incepe sa vibreze din nou. El continua sa priveasca tinta catre tavan. Telefonul mai vibreaza o data. Nici de data asta nu isi schimba privirea. Nu schiteaza niciun gest. parca e un joc. care cedeaza primul. Dupa ce mai vibreaza o data, isi intinde mana, raspunde, si isi pune telefonul la ureche. Toate astea fara sa isi miste privirea din tavan si fara sa schiteze nicio emotie.

-Da.
-Am nevoie de confirmarea pentru seara asta. (aceeasi voce feminina ca si data trecuta)
-Consider-o confirmata.
-Bine, atunci te sun maine sa iti dau datele pentru comision.
-Da.

Scurt si la obiect, ca de obicei. El inca tine telefonul la ureche. Nu si-a miscat privirea din tavan. Si poate nu si-ar misca-o ore intregi daca nu ar simti ca ii e foame. ii e foame si trebuie sa se ridice din pat ca sa se duca sa manance. Si asta inseamna ca nu poate sa continue sa priveasca tavanul.

Se ridica din pat, isi ia acelasi tricou pe el, tricou pe care l-a purtat in ultimele trei zile, se incalta in tenisii rupti si se uita in oglinda. Are cearcane, pare obosit, Trebuie sa scape de ele pana diseara.
- Nu te pieptani? esti mai ciufulit decat de obicei, paru iti acopera juma' de fata. (intreaba cel din oglina).
-De ce? ce rost are? ma duc sa mananc. nu cred ca manacarea se va supara daca o voi manca fara sa imi aranjez parul.
-Nu, dar mancarea nu s-ar supara nici daca o mananci dezbracat. de ce te-ai imbracat?
-Pentru ca daca as iesi dezbracat pe strada, sa ma duc sa imi cumpar de mancare, as risca sa ma ia politia si sa ma inchida pentru incalcarea cine stie carei legi pudice. dar, sper, nu exista nicio lege care sa ma opreasca sa ies din casa cu parul ciufulit.
-De ce esti trist?
-daca nu imi pieptan parul inseamna ca sunt trist? Cred ca logica ta, de acolo din oglinda, nu prea se potriveste cu cea de aici, din lumea reala.
-Lumea reala? ma faci sa rad. Lumea tanumai reala nu e. E mai falsa dacat orice lume din oglinda. Si spun ca esti trist pentru ca tu esti eu. sau eu sunt tu. nu asta conteaza. deci stiu cand esti trist.
-Unu, lumea mea e reala. Doi, tu esti eu nu eu sunt tu pentru ca lumea mea e reala si a ta nu e. Si trei, daca tu esti trist e problema ta, nu a mea. Nu inseamna automat ca si eu sunt trist. banuiesc ca as stii inaintea ta ca sunt trist. nu?
-Unu,lumea ta numai reala nu e. doi, nici macar tu nu esti tu asa ca las-o mai moale cu asta. teri, nici macar nu stii ca esti trist. asta ma face sa revin la unu si la doi, dovedind validitatea acestor puncte.
-Dupa cum spuneam, logica din lumea ta nu prea are efect aici. Cum sa fiu trist fara sa stiu ca sunt trist? si folosind asta ca dovada pentru celelalte puncte, ti le infirmi automat.
- Nu stii ca esti trist pentru ca nu iti permiti sa stii ca esti trist. nu ai timp sa simti ca esti trist, la fel cum nu ai timp sa simti ca esti bucuros. Si nu ai timp nu pentru ca ti-ar lipsi spatiu temporal ci pentru ca, daca ti-i ingadui sa simti ceva, fiecare secunda ar dura mai mult. Si atunci viata ta va fi mai rapida. Si nu vei mai avea energia necesara sa traiesti. Preferi sa hibernezi cu ochii deschisi si sa simti doar cat iti permite energia pe care o mai ai.
-Ai luat-o pe aratura. Sa stai singur in oglinda dauneaza grav capacitatii tale mentale.
-Nu sunt singur. Am pisica. Tu nici macar atat nu ai. Tu, in lumea ta reala, esti mai singur decat mine in lumea mea. Si mai spuneai ca nu esti trist.

Dupa o pauza scurta.

-Zici ca ar trebui sa fac ceva cu parul?
-Da, arati de parca tocmai te-ai trezit.
-Asta, poate pentru ca tocmai m-am trezit.
-Si de ce tii cu tot dinadinsul sa stie toata lumea asta?
-pentru ca nu ma intereseaza ce crede lumea. Deci nu ma intereseaza daca ma crede un lenes sau nu. eu stiu cine sunt si nu sunt un lenes.
-Atunci de ce ai dormit pana acum? Pentru ca nu ai avut energia necesara sa iti infrunti fiecare secunda?
-Haha...foarte amuzant. te-am last. ma duc sa mananc. si nu imi voi pieptana parul.
-Treaba ta.

Iese din camera oftand. Din oglinda, reflexia lui continua sa priveasca camera. Pisica vine si se joaca pe langa picioarele lui. toarce. El o ia in brate sio mangaie usor pe gat. Pisica isi intinde lenesa labutele si isi indreapta gatul, sa poata fi mangaiata mai usor. isi inchide ochii si adoarme la el in brate. El ofteaza si se indeparteaza, disparand din oglinda.

In camera incep sa se auda zgomotele de afara care pana acum refuzau sa umple vidul acustic.

[Va urma]

Read more...

Capitolul I ,(pisica)

Sta pe pat cu ochii deschisi. Albastrul irisului i se pierde printre firele de par negre care ii acopera, partial, fata. Fata e putin rosie. A fost cald si soare in ultimele zile. Poate putin prea cald si putin prea mult soare pentru perioada asta dar incalzirea asta globala ne face sa nu ne ma miram de nimic.

Se uita pierdut in tavanul alb. Un fir de paianjen, scos in evidenta de praful prins de el, se misca purtat de aerul care intra in camera prin fereastra deschisa. Fereastra, prinsa intr-un perete la fel de alb ca si tavanul, pare o usa catre o alta lume. Afara e galagie, miscare, viata. Aici e doar el, nemiscat, viu doar biologic, si e liniste. E foarte liniste. E atat de liniste incat, daca asculti atent, auzi firul de panza de paianjen cum pluteste. E atat de liniste incat poti sa auzi cum irisul albastru se contracta si se dilata, independent de actiunea luminii exterioare, si cum sangele se grabeste se umple buzele lui roze, facundu-le sa pare rosii si mai carnoase decat de obicei.

Pe pat, langa el. Telefonul mobil incepe sa vibreze. Lumina albastra emisa de ecranul telefonului are ca efect distrugerea echilibrului cromatic in care i sepierdusera gandurile. irisul albastru se stabilizeaza si sangele isi reia curgerea normala. Raspunde la telefon.

-Da. (Scurt si cu o voec usor ragusita)
-(Vocea feminina vorbeste clar, cu un ton usor snob, fara sa fie prea calda sau prea rece)Am o cerere noua pentru tine. Joi noaptea incepand cu ora 7. A cerut mai mult de 4 ore dar nu a specificat cat.
-Cine e?
-Michaela. Din Viena.
-Particular sau social?
-Incepe ca social.
-ok. trimite datele.

Inchide telefonul si isi reia pozitia dinainte. Incearca sa asculte din nou linistea, sa se piarda in culori dar nu mai reuseste. Se enerveaza si se ridica in picioare. Camera pare asa de mica cand nu privesti spre tavan. Hainele sunt aruncate peste tot. Tavanul priveste de deaspupra cum el isi schimba tricoul. Nu ii place. Ia altul. E sifonat totul, parul e ciufului si buzele ii sunt mai pale decat de obicei. E mai batran decat e. Hainele sifonate sunt in contrast cu pielea fina, neteda, ingijita. Dar sunt la fel de sifonate ca si el. Poate nu ca si corpul lui, dar corpul nu ne e intotdeauna personal.

Se uita in oglinda. E prezentabil. Afara un copil incepe sa planga. Urla. Ii zgarie timpanele. Sunetul ii calatoreste printre firele de par, pana adanc in ureche unde ii ataca nervii sensibil. Se grabeste sa inchida geamul.

(cu glas stins dar usor iritat) La dracu cu toate urletele voastre!

Se intoarce la oglinda. Oglinda mare, destul de mare incat sa ii reflecte tot corpul, incadrata de o rama subtire din lemn negru. Negru care e in contrast puternic cu albul peretelui.

Din oglinda il priveste o pisica. Nu vede reflexia lui ci o pisica. Acolo unde ar trebui sa se vada el, se vede o pisica. Nu sunt ochii lui cei care il privesc inapoi ci sunt ochii pisicii. El ofteaza enervat si ii face semn sa plece. Pisica miauna.

-Nu am timp de tine acuma. Pleaca de aici si lasa-ma sa imi vad reflexia.
Pisica se uita atent la el, isi misca urechile ca sa il auda mai bine si miauna din nou.
-Pleaca din oglina! Vreau sa ma vad! Nu am nici timp si nici chef de tine. Pleaca si lasa-ma sa ma vad.
Pisica miauna prelungit.
-Bine, voi pleca fara sa imi aranjez parul. Nu am timp de tine si nici chef sa stau sa inteleg ce vrei sa zici. Mereu cand ma grabesc si am ceva de facut, apari tu si nu ma mai vad. Nu te mai suport!

Enervat, iese din camera trantind usa dupa el. Pisica e tot in oglinda privind spre usa. Miauna o singura data iar apoi dispare. E liniste in camera.

[va urma]

Read more...

Contempland litere

Cana de cafea incepe sa isi faca efectul. neuronii se dezmortesc si dilema de aseara isi gaseste un raspuns. Gabriel Garcia Marquez nu fugise. era chiar pe biroul unde imi aminteam eu ca e. Nu stiu cum de nu l-am vazut aseara. vaca de pe coperta imi face cu ochiul. Cu un "ochi de caine albastru". Trebuie sa mentionez ca e o carte primita cadou. De la sora'mea.

Un singur paragraf freau sa il recitesc. de fapt e o singura propozitie dar propozitia asta a lansat un cutremur in mine si in lumea mea literara cand am citit-o. Nu stiu de ce.Iar am uitat sa fac un semn sa o gasesc mai usor. si totusi... e la pagina 51. Parte a povestirii "Tubal-Cain faureste o stea"

""Incercase sa ridice intre trecutul si prezentul lui o transee de crini.Dar lupta i-a fost zadarnica, precum zadarnica a fost sa muste pamantul plin de viermi ca sa simta pe limba calda umezeala pe care n-a avut-o laptele mamei""

Impactul imaginii acestei secvente, in special a ultimei propozitii a fost imens pentru mine. Si metaforic pentru multe situatii observate in jurul meu. cati dintre noi nu am cautat sentimente pure si reale in cele mai grotesti locuri? Nu ne-a fost greu sa ne dam seama ca gresim dar dorinta de a simti ce doream sa simtim era mai mare.

Si dedicatie pentru fiecare dintre voi: "Esti singurul om care , cand se trezeste, nu isi mai aminteste nimic din ce a visat". (ultima propozitie din povestirea "Ochi de caine albastru" => daca nu ati inteles din prima nu va chinuiti...nu veti intelege niciodata..si poate ca e mai bine)


Adriana Mezzadri-Marcas de Ayer
Asculta mai multe audio Muzica » Ideeae ca versurile astea pot fi adresate propriei tale persoane

Read more...