Europenizare

Acum 20 de ani, Europa era impartita intre Est si Vest. Berlinul era ciopartit de un zid si, odata cu el, intreaga Europa se vedea tragand in doua directii diferite. Cine ar fi putut spune, atunci, ca peste 20 de ani, Europa va deveni un intreg, cu posibilitatea de a se transforma si mai departe, in prima putere mondiala?

Nu are sens sa intru intr-o istorie a Uniunii Europene. Dar daca as face-o, primul lucru care ar sari in evidenta trebuie sa fie cat de departe a ajuns. De mai multe ori, de la semarea Tratatului de la Roma si pana astazi, multi au anuntat ca uniunea (sau orice nume ar fi avut) a esuat. La fiecare hop pe care a trebuit sa il treaca, analistii si observatorii s-au grabit sa ii anunte decesul. Si totusi a reusit sa supravietuiasca si sa se dezvolte mai departe, de fiecare data. Azi, ne vedem mai aproape ca niciodata de o federalizare europeana. Doar Klaus al Cehiei mai are de pus o semnatura, si ne vedem cu functia de presedinte al Europei creata. Si cu ambasade ale UE, si cu ministru de externe al UE.

Imi pare rau sa ii dezamagesc pe cei care cred ca tratatul de la Lisabona, care va face posibile toate astea, va insemna moartea suveranitatii nationale. Suveranitatea nationala e moarta de mult. Ce e UE momentan? O uniune economica. Practic, toate tarile UE sunt dependente de schimburile comerciale dintre ele. Fara libera circulatie de materii, capital si forta de munca, economiile tarilor europene s-ar prabusi. Si ce suveranitate are o tara care nu isi poate asigura, de una singura, economia? Tarile europene au avut de ales intre a fi importante impreuna sau a fi insignifiante separat. Si au ales corect. Hai sa fim seriosi, cine ar baga in seama Romania, de una singura? Hai acum sa ne gandim daca putem sa influentam directia Uniunii. Putem (ca nu avem curajul sa o facem e altceva), ceea ce inseamna ca putem influenta deciziile celei mai puternice economii a lumii (da, suntem parte a celei mai mari economii).

Dar uniunea politica e precedata de un fenomen pe care il simtim toti, dar il ignoram. E vorba de europenizarea societatii in general. Bine, in Romania e mai putin evident procesul dar e evident si la noi. Cum? Simplu, unde mergeti in vacanta? Din ce in ce mai multe persoane isi petrec vacantele in alte tari europene (sa nu uitam ca si Bulgaria e parte a UE) De ce? Pentru ca pot! Pentru ca au voie sa iasa din tara si sa isi faca cumparaturile in Ungaria sau chiar la Milano. E vorba de libertatea de a circula in orice tara a Uniunii. Si libertatea asta aduce multe. Aduce schimbari de mentalitate. Oamenii vad cum e "pe la altii". Si ajung sa se obijnuiasca cu "ceilalti", sa isi deschida putin cate putin mintea.

Si procesul se continua cu romanii care pleaca sa studieze sau sa se perfectioneze in strainatate. Din ce in ce mai multi. Aici, ajung sa isi faca prieteni din toate colturile uniunii si, ajung (in cazul meu, dupa o perioada de un an), cand sunt intrebati de unde sunt, sa raspunda ca din Europa. Si asta nu o fac doar romanii, ci si polonezii, bulgarii, spaniolii sau francezii. De ce? pentru ca am ajuns sa ne dam seama ca intre noi nu sunt mari diferente culturale. Cel putin nu atat de mari pe cat pretind unii. Si atunci realizam ca suntem toti la fel. Trecand peste diferentele care "caracterizeaza" nationalitatea noastra, raman doar trasaturile comune, europene.

Romania nu isi da seama inca cat de important e statutul de tara membra UE. Romanii, la nivel individual, nu realizeaza, inca, faptul ca au aceleasi oportunitati ca si francezii sau englezii. Si acum o sa fie clar cineva care imi va spune ca salariile lor sunt mai mari. Da, sunt. Dar cine te opreste sa te duci sa lucrezi intr-una dintre tarile cu salarii mari? Si nu la "cules capsunii". Nu te opreste nimeni sa lucrezi ca director general la banca X sau multinationala Y. Trebuie doar sa ai "valoarea" necesara pentru jobul respectiv.

Fie ca vorbim de politic sau de economic, social sau cultural, identitatiile nationale europene incep sa se mixeze intr-o uniunea cu viitor de federatie. Si e mai bine asa. Sa nu uitam ca cele mai distructive razboaie din istorie au fost purtate din cauza nationalismului anumitor tari europene.