"La vie en rose" - FINAL

Ce fericit eram atunci. Intr-o saptamana castigasem doi prieteni, renuntasem la viata care o dusesem pana atunci si credeam ca incep sa iubesc. dar cel mai fericit dintre toate ma facea ca incepeam sa ma simt iubit. Dar intotdeauna lucrurile frumoase se termina repede...Locuind impreuna cu ei, eram intr-o petrecere continua. In fiecare seara ne aruncam in bratele alcoolului,al muzici, si dupa aceea, cel putin eu si Elena, a dragostei. viata mi se parea o volupate ce merita traita cu orice pret ! dar nu putem sa nu observ starea reala ce se ascundea sub masca de fericire a celor doi colegi de locuinta. Robert lua in fiecre seara un pumn de pastile antidepresive,iar cand rata, caci uneori starea de ebrietate nu ii mai permitea sa isi aduca aminte, cate o runda de pastile, a doua zi era mereu inchis in camera lui. Dupa o perioada de cateva luni, pastilele nu isi mai faceau efectul asa de puternic. Robert era din ce in ce mai tacut. la un moment dat a inceput chiar sa lipseasca de la petrecerile noastre nocturne. dupa aceea a vizitat, cel putin asa am inteles din spusele Elenei, un psiholog care i-a recomandat alt tip de pastile. Acestea au avut efecte destul de ciudate asupra lui Robert.Parea tot timpul drogat, si atunci cand nu radea din orice era foarte suparat, trist...

Nici Elena nu scapase de blestemul pastilelor. in fiecare seara amesteca cateva pahare de alcool cu cateva pastile. nu stiu exact pentru ce erau pastilele. ea spunea foarte simplu ca sunt pentru ,,nervi’’ . Cert e ca si starea ei incepuse sa se agraveze dupa o perioada. renuntase atunci la obiceiul de a se imbata in fiecare seara. acum era beata mai tot timpul iar faptul ca nu a reusit sa obtina rolul care si-l dorea atat de tare a agravat siutatia.

Eu nu pot sa spun ca eram constient de toate acestea la timpul respectiv. caci nici eu nu scapasem de influenta negativa a triului cu cei doi. betiile din fiecare seara erau din ce in ce mai puternice. de multe ori nu eram nici bine trezit cand incepeam sa beau din nou. trabucurile ,,magice’’ fusesera inlocuite cu diverse pastile. nu droguri puternice, ci tot felul de combinatii, somnifere, amfetamina... lumea se invartea atunci si nu mai reuseam sa vad linia orizontului. Credeam ca asta e un semn al libertatii.

dar cred ca cel mai rau ne-a facut, tuturor, nu numai mie, faptul ca eram lumea intreaga unul pentru celalalt. Eu nu mai stiam nimic in afara de Robert si de Elena, Elena nu mai stia nimic in afara de mine si de Robert iar Robert nu mai stia nimic in afara de Elena si de mine. Elena intarzia la repetitii la balet, Robert nu se mai ocupa de afacere iar eu nu ma mai ocupa de gestionarea banilor mei decat foarte rar. eram lumea intreaga unul pentru celalat. eram tot timpul impreuna.

momentul cand totul a inceput sa se schimbe a venit la 7 luni de la mutarea noastra impreuna. Ne intorsesem dintr-o plimbare in parc si ne incepusem ritualul nostru de seara. Bautura, niste pastile, Edith Piaf si ,,La vie en rose’’. dupa ce ne aflam toti sub influenta pastilelor si a alcoolului m-am ridicat de pe fotoliu si am incepu sa dansez cu Elena. Am sarutat-o prelung pe buze si pe par. in timp ce o sarutam pe ea il priveam pe Robert care se uita tinta la noi. la un moment s-a ridicat si el de pe fotoliu si s-a asezat in spatele Elenei, luand-o in brate si dansand impreuna cu noi. a inepuit apoi sa o sarute scurt pe gat. dupa ce am continuat astfel cateva minute am ajuns in patul Elenei. toti trei... a urmat o noapte in care si eu si Robert am iubit-o pe elena trup si suflet. nu intelegeti gresit. eu cu robert nu am trecut de stadiul atingerilor si al sautarilor. dar totul parea asa de normal, asa de bine ! A fost o noapte in care totul parea atat de natural ,atat de firesc. Pot sa spun cu mana pe inima ca ce s-a intamplat in seara aceea a fost ceva sacru. spiritual, toti trei am format un intreg.

dar dimineata totul era ciudat. nu stiam cum sa ne purtam unul cu celalalt. dimineata tot ce facusem in acea noapte parea asa ciudat. cred ca ne era frica de faptul ca ne simtisem asa bine ! dar parca ne era rusine cu ceea ce facusem. sau poate ne era frica de nou, ne era frica de ceea ce descoperisem. mancasem din fructul oprit, si ne placuse. din acel moment relatia dintre noi trei incepu sa se strice. ne evitam unul pe celalalt si nu ne mai priveam in ochi. petrecerile din fiecare seara se oprira. fiecare se imbata singur, in camera lui, ascultand diferite melodii vechi, orice dar numai ,,La vie en rose’’ nu. timp de patru zile asa continua totul.

intr-o dimineata m-a trezit telefonul. era avocatul meu. Pe jumatate inca beat, am raspuns la telefon. vestile care avea sa mi le spuna nu erau tocmai bune. se pare ca din cauza faptului ca nu mai imi verificasem investitiile acestea incepusera sa produca pierderi care adunate cu cheltuielile mele exagerate din ultima perioada, caci tot ce cumpara Elena sau Robert erau platite din contul meu, ei folosind cate un card pe care li-l facusem eu cadou, facusera ca suma din fondul meu sa se diminueze foarte mult. mai aveam cam 40% din ceea ce mostenisem. Cheltuisem 60% din mostenire intr-un an. Avocatul mi-a spus ca mai am destui bani incat sa incep noi investitii si sa refac mostenirea dar trebuia sa fiu atent in ce investesc si sa incerc sa imi limitez cheltuielile.

discutia cu avocatul a fost intrerupta insa de un tipat al Elenei. Prima oara nu am considerat ca trebuie sa imi opresc conversatia dar tipaturile continuau din ce in ce mai puternic si mai disperat.am iesit din camera si am vazut-o pe elena in dreptul camerei lui Robert tinand o foaie in mana, plangand. cand am ajuns in dreptul camerei lui l-am vazut cazut din pat, pe o parte, langa un CD player la care ,,La vie en rose’’ era pe repeate.I-am smuls hartia din mana elenei si am citit-o :

Iubiti prieteni,
va iubesc cum nu am iubit nicioadata pe nimeni si tocmai de accea nu reusesc sa suport gandul ca am distrus ce era mai frumos in viata mea : prieteniea cu voi. Intr-un avant de curiozitate si de ispitire am deschis cutia Pandorei. stiti bine la ce ma refer... nu trebuia sa faceam ceea ce am facut. astfel am distrus tot ceea ce ne mai despartea. astfel prietenia noastra s-a schimbat. nu stiu exact sa exprim ceea ce simt, nu este regret, dar sunt sigur ca si voi o simtiti. Singura diferenta este ca voi nu purtati niciun fel de vina. eu doar sunt cel vinovat. daca nu as fi intervenit eu totul ar fi fost normal. acum e prea tarziu... gandul ca am distrus ce era mai frumos in viata mea este mult prea greu. singura mea dorinta este ca voi sa continuati aceasta minunata relatie dintre voi.
Adio ! va iubesc,
Robert.

Nu puteam sa accept ce se intamplase. Robert isi luase viata...Am luat imediat telefonul si am sunat la salvare. apoi am iesit in strada sa astept. Elena luase in brate trupul lui robert si gasise sub el un flacon de antidepresive, unul de somnifere, unul de calmante si sub pat o sticla de wisky. nimeni nu oprise ,,La vie en rose’’...Eu nu am putut suporta sa raman in camera, de aceea am iesit in strada. nu aveam curajul sa raman acolo. Mediciii au venit in 10 minute. din acel moment eu nu am mai realizat prea multe. medicii nu au putut sa faca altceva decat sa constate decesul. A venit si politia. cazul a fost simplu :sinucidere. Eu nu puteam sa realizez ce se intampla in jurul meu. nu vroiam sa accept ce se intampla ! Nu puteam pur si simplu sa accept !

tot ce tin minte e ca am stat cateva ore bune pe banca, in fata casei si cand am intrat, Elena chema deja cativa oameni sa o ajute cu pregatirile pentru priveghi si inmormantare. Eu am luat o sticla de votca si m-am inchis in camera. ce s-a intamplat in urmatoarele zile nu tin minte prea bine findca am foat tot timpul prea beat ca sa realizez prea bine ce se petrece. doar asa puteam sa trec peste acest moment. priveghiul a fost groaznic. nu venise multa lume dar toti il plangeau. Elena era cea care se ocupa de tot. Nu o vazusem niciodata cu capul asa pe umeri.Eu nu am putut sa asist la priveghi. abia atunci am inceput sa plang. si am plans o noapte intreaga. am plans din suflet. am plans cu lacrimi de sange o noapte intreaga. La inmormanatre nu am putut sa privesc sicriul. cum sa ma uit la cutia de lemn in care era inchis prietenul meu cel mai bun ?Cum sa pot privii cutia in care era inchisa o parte din mine ? Am auzit insa pe cineva la inmormantare susotindu-l de rau pe Robert. era o batrana foarte revoltata ca in acel cimitir minunat era inmormantat un homosexual. era de fapt o ruda de-a tatalui meu. Fara sa ezit am zbierat la ea spunand sa taca si sa ii respecte viata lui robert. cand a refuzat si a cerut sa fie respectata pentru ca este mai in varsta am pocnit-o cum nu mai am pocnit pe nimeni in viata mea. in pumnul pe care i l-am lansat am pus toata durerea mea. am lasat-o cu o vanataie foarte urata si cu un nas din care curgea sangele ca un fluviu. nici in ziua de azi nu regret ca am facut asta. S-a iscat un mic scandal si apoi a venit salvarea sa o ia pe ,,biata batrana’’. sper sa o fi dus la dracu’ !

Dupa ce a plecat toata lumea de la inmormantare,eu am ramas langa mormant. am stat pana a fost acoperit complet. dupa o ora a venit si Elena cu trei pahare, o sticla de wisky si un casetofon. a dat drumul la ,,la vie en rose’’ si a turnat cate un pahar la fiecare. unul mie, unul ei si unul lui Robert. Paharul lui Robert l-a varsat peste mormant. noi l-am dat peste cap. apoi ne-am pus jos langa mormant si am tacut amandoi timp de o ora. tacerea a fost sparta insa de Elena care m-a intrebat ce planuri de viitor am. Am inteles tot ce vrea sa spuna cu aceasta intrebare. atunci abia am realizat ca viata, asa cum fusese in ultimele 7 luni, s-a terminat. viata in general mi se terminase. Ea mi-a spus ca se va muta inapoi in casa in care locuise inainte dar doar pentru scurt timp caci va pleca la Paris, unde obtinuse un rol destul de important. nu am spus nimic. am mai stat asa timp de cate zeci de minute iar apoi ne-am ridicat amandoi, ne-am sarutat si am plecat fiecare pe drumul lui fara a spune un cuvant. nu avea sens sa ma gandec la rugamintea lui Robert caci nu mai avea nici un rost sa continua relatia mea cu Elena. pur si simplu m-ar fi durut mai mult decat m-ar fi bucurat.poate ca am gresit, nu o sa stiu niciodata.

am ajuns acasa si m-am pus in pat. am dormit. am dormit mult. abia dupa trei zile m-am ridicat din pat. imediat dupa ce am mancat ceva am plecat la o clinica de dezintoxicare. problema mea cu alcoolul trebuia tratata...

Am stat in spital patru saptamani. intre timp mi-am vandut casa si mi-am cumparat alta locuinta. nu mai puteam sa continui sa locuiesc acolo.mi-ar fi fost mult prea greu. Am inceput apoi sa ma ocup mai mult de afacerile mele. aveam nevoie de o ocupatie sa nu ma mai gandesc la ce se intamplase... Nu pot sa spun ca mi-am revenit vreodata complet. la fel de repede cum simtisem ca mi s-a imbogatit viata am simtit ca am pierdut totul. un faliment al vietii.

dupa doua luni am refacut toata averea pe care o pierdusem plus inca o mare suma de bani. am hotarat sa imi lichidez toate afacerile si sa ma mut intr-o tara indepartata, intr- lume in care sa nu ma cunoasca nimeni, sa nu cunosc pe nimeni si unde sa pot sa o iau de la inceput.

inainte sa plec m-am intalnic cu un vechi prieten al Elenei. M-a intrebat daca am aflat ce s-a intaplat cu ea. raspunsul meu a fost negativ. sincer nu stiu daca as fi vrut sa stiu ce i s-a intamplat. pusesem punct si nu vroiam sa mai adaug nicio propozitie la viata care o pierdusem. dar acesta a continuat spunandu-mi ca Elena s-a mutat la Paris, unde problema ei cu pastilele si cu alcoolul s-a agravat. Dupa ce incepuse sa isi faca un renume si sa stranga din ce in ce mai muolta lume la spectacolele ei, aparuse la un spectacol beata pe scena, cu un pahar cu wisky in mana, dansand si cantant ,,la vie en rose’’. fusese data imediat afara. Problema ei s-a agravat iar cu o saptamana inaintea discutiei mele cu acel prieten al Elenei ea fusese inchisa intr-un sanatoriu dupa ce incepuse sa danseze si sa cante in mod repetat pe strada. se pare ca innebunise intr-adevar.

eu nu am avut ce sa fac. dupa trei zile am plecat departe, intr- lume in care sa nu ma cunoasca nimeni, sa nu cunosc pe nimeni si unde sa pot sa o iau de la capat... In fiecare moment Robert si Elena sunt in inima si in gandul meu. nu exista zi in care sa nu plang dupa ei. Au facut parte din mine si inca fac, fiecare in felul lui.



[final]



Edith Piaf - La Vie En Rose
Asculta mai multe audio Muzica »