Eu port masti.
vineri, 12 septembrie 2008
Daca ti-as deschide ochii si te-as lasa sa ma vezi asa cum sunt, cum ai reactiona? sa las masca sa imi cada din mana si sa se sparga cand se loveste de cimentul rece? ai privii mai intai defectele sau calitatile mele? mi-ai bandaja ranile sau mi-ai provoca altele? mi-ai saruta cicatriciile sau ti-ar provoca scarba? Ai putea sa accepti defectele mele? ai vrea sa le consideri calitati?
Eu port masti. Nu pentru ca mi-ar fi rusine de fata mea adevarata ci pentru ca de multe ori e mai simplu asa. E mai simplu sa ascunzi marfa in ambalaje frumos colorate. se vinde mai bine. asa si eu. imi ascund "eul meu real" ambalandu-l cu fel de fel de zorzoane si culori. pentru fiecare ocazie am un ambalaj diferit, o masca diferita. si fiecare masca vine cu propria personalitate.
Pot sa schimb 10 personalitati pe zi. sunt ca un om de jucarie si mereu schimb cate o piesa pentru a ma adapta situatiei. social e un lucru bun. ma adaptez. dar psihic? de multe ori nici nu apuc sa ma obisnuiesc cu noile mele trasaturi ca trebuie sa schimb. sunt alcatuit din personalitatea de baza la care pot adauga diferite extraoptiuni. Ca un robot la care se mai poate adauga o mana, un picior sau chiar o inima.
si ce e mai grav e ca seara, inainde sa adorm, stau si imi caut "varianta de baza" si nu o gasesc intotdeauna. dar asta se numeste evolutie. fac schimbari sa devin mai bun. sau? poate fac schimbari doar ca sa pot suporta lucrurile mai usor. dar nu toate lucrurile trebuie suportate usor.unele lucruri trebuie sa doara, sa lase semne. sa te faca sa evoluezi. deci asa se evolueaza. ceea ce fac eu e o falsa evolutie.
poate ca maine voi refuza sa mai adaug extraoptiuni si ma voi arata lumii asa cum sunt eu cu adevarat. fara sa-mi ascund defectele sau sa-mi maschez diformitatile. poate....
6 reactii:
toti purtam masti, doar lumea este o scena si de ce sa nu profitam si sa ne reinventam rolurile? dar la finalul piesei zilnice, adevaratul eu iese de sub cosmetizarea poate uneori excesiva. poti avea de multe ori senzatia ca nu mai stii care este de fapt masca ta adevarata, dar oglinda nu minte. nu te poti analiza singur in oglinda cu o falsa modestie sau cu o veselie pe care nu o simti.
mastile sunt un sistem de aparare, este natural ca aproape nimeni nu te poate place exact exact asa cum esti, nu poti tu sa le arati celorlalti exact cum esti din teama de a nu fi respins. dar nici cosmetizarea excesiva nu este buna. pentru ca atunci cand obosesti si lasi la iveala crampeie din tine, lumea se va mira, se va intreba cine esti, ce ai facut cu adevaratul, cel pe care il stim noi?
o data in viata tot vei sta in fata unei alte persoane fara sa porti una din diversele masti...la un moment dat ti se va parea ca lumea nu merita sa te "costemizezi" in fiecare zi, sa iti alegi masca in functie de parerile, etaloanele altora...la un moment dat iti va pasa doar de parerea celei mai apropiate persoane (...)si restul lumii va trebui sa te accepte asa cum esti! nu ai aflat inca?: noi suntem normali, ceilalti au o problema!
Depinde de ce ai nevoie: de aplauze sau de persoane alaturi de care sa-ti permiti sa-ti joci propriul rol. Cunoaste-te tu , accepta-te, apoi sa le ceri asta si celorlalti.
dincolo de masti fiecare dintre noi ascunde niste aspecte pe care le considera mult prea kinky pentru a le arata lumii intregi. multi nu stiu ca de fapt masca le ascunde partea lor ce-a mai frmoasa ...
multi dintre noi traim cu o masca doar pentru ca ne e frica sa dezamagim. probabil, asa reusim de-a lungul vietii sa nu dezamagim pe nimeni din jurul nostru dar noi vom fi cei dezamagiti. si tot ce pot sa ma intreb acum e daca la sfarsitul vietii nu o sa-mi para cumva rau ca mi-a pasat mai mult de altii si ca purtand masca mi-am negat existenta. caci da, putem spune ca purtand o masca incetam sa mai traim. asha ca prefer sa traiesc in semi-obscuritate. inca mai port o masca, dar un de sticla. incurand voi renunta si la ea, la fel cum renunt in, fiecare zi, sa-mi mai ascund partile mai putin pozitive.
m-am obijnuit cu mine insumi desi au fost mereu foarte multi cei care au avut obiceiul sa ma critice pentru felul in care-mi fac treaba sau ma comport. cu toate acestea niciodata nu am renuntat la felul meu de a fi si mai mult decat atat, am continuat sa cred in ceea ce am avut convingerea ca e bine. am mai spus si ma repet: daca urasc ceva pe lumea asta, e sa trebuiasca sa dau explicatii. si nu, nu am sa fiu grosolan si nici n-am sa ma rastesc cand o sa mi se ceara asta. pur si simplu nu am sa raspund. nu uita: avem dreptul de a critica pe altii cand am facut ceva mai mult si mai bine decat cel pe care-l criticam.
sunt persoane care sun dezgustate de partile mele mai putin perfecte? probabil. si mai probabil sunt multi. dar sa stii ca pana la urma si dezgustul e o forma de teama. noi am avut curajul sa recunoastem faptul ca purtam o masca si am mai evoluat cu un pas. ei vor trai mereu cu regretul ca nu au facut-o si vor spune mereu ca ura impotriva ta este de fapt o incercare de a te aduce pe "calea ce-a dreapta".
cand omul nu are ce face se apuca sa inventeze monstrii. sa critice. intr-o singura clipa prietenul ce adineauri iti era frate devin minotaur si vecina sugubeata pandora. drept urma ar trebui ca atunci cand auzi pe altii afirmand "- ce urat!" sa te inveti sa raspunzi sitematic "- stiu ... adevarul doare!" ....
problema nu e ca eu nu ma accept. eu am trecut de stadiul in care sa ma accept si am ajuns in stadiul in care ma iubesc. Problema apare cand incep sa fiu criticat (de obicei de cei acre au si mai multe defecte ca si mine). si nu tot timpul sunt in starea necesara sa accept critici. asa ca e mai simplu sa evit aceste critici schimband masca.
masca e efectul. cauza e ipocrizia din jur. aici trebuie lucrat.
no comment.
fiecare propozitie in parte e deosebita.
si tu, punct. nu cred k aveai masca acum o saptamana :)
cred, sper sa iti dai seama k nu e nev.
Trimiteți un comentariu